E ca si cum ai vrea sa faci ceva intr-un fel, pentru ca l-ai gandit asa .. dar ceva din tine iti zice altceva. Si-ti spui: intuitia imi spune ca lucrurile astea se intampla din cauza asta. Sau tot intuitia iti spune ca azi vei regasi ceva ce cautai demult. Si daca esti cumva pe drum, pleci asa mai departe cu senzatia asta, de asteptare.


Cum e cu intuitia?

E ca cu cum te-ai conecta si ai vedea lumea prin niste ochelari care maresc tare mult si la mare distanta. Sau ca si cum inotand prin apa marii, de-a valma si fara sa sti de ce si cum, si cu ce rost.. ca esti in mijlocul marii pur si simplu, sau ca esti pe calea ta si urmeaza sa ajungi la tarm.. si vine momentul in care iti vine .. ceva .. asa .. si scoti capul la suprafata si vezi incotro este directia uscatului..

Si nu stiu daca acesta descoperire te bucura.. caci poate iti place sa umbli asa la intamplare.. sau poate nu, si te multumeste sa vezi ca drumul tau te-a purtat pana aici.

Cum e la mine cu intutita.

Flashuri imi apar in fata ochilor, diferite solutii la situatii. Si desi le sesizez imi spun: ehei, nu se poate.. n-are cum sa fie asa de simplu.. trebuie ca este ceva mai complicat. Si atunci lucrurile se complica. Caci de fapt asta imi doresc. Si ma plimb printr-un labirint, in care cautarea caii corecte, care ma incita, ma provoaca. Si daca am ajuns cumva pe un drum infundat, ma intorc si caut mai departe. Si-mi vine acum in minte- iar intuitia- ca ceea ce ma motiveaza este promisiunea extenuarii. Cu cat consum mai multe energie cu atat valorizez mai mult experienta. Caci daca e prea simpla parca nu are aceeasi valoare.
Si nu ce ma motiveaza pe mine e vorba aici, ci despre felul in care acele imagini, pre-ganduri, pre- perceptii imi arata intr-un cadu clar si bine definit ce ar fi de ales pentru rezolvarea a ceea ce am de rezolvat.
Si da.. faptul ca am ales sa-mi urmez sau nu intuitia este o alta discutie. Pentru coaching myself.

Dar cert este ca ea, Intuitia, exista. Si se manifesta negresit, ori de cat ori ori este ceva de manifestat. Si indiferent ca aleg sa o urmez sau nu, revine cu o ritmicitate demna de culmea... mencanism de ceas elvetian, ca sa folosesc un cliseu general inteles.
Si ajung sa-mi spun ca de fapt intuitia o percep ca fiind secunda de conectare la lumea posibilitatilor devenite reale. Nu e cautare, nu e rationalizare, nu e vis si nu e visare. E pur si simplu realitate, o alta realitate, pentru care ceea ce traiesc acum este ca o copie la indigo. Si cum copia denatureaza de multe ori originalul, asa si realitatea traita de mine este de multe ori denaturarea realitatii posibilitatii realizate.

Si-mi zic asa, meditand la lumea care va sa vina, cat de tare m-ar bucura sa pot sa invat copiii sa-si urmeze intuitia, sa-si proiecteze viziunea interioara in exterior, si cat mai mult timp si mai departe in viata. Caci ma gandesc in situatia mea ce anume m-a indepartat de intuitie? Si de fapt nu m-a indeparta, ci mi-a pus pe nas o pereche de ochelari cu care nu sa vad, ci sa nu vad. Si chiar si asa, ceea ce este mai puternic in intutia mea razbate prin cele mai opace lentile.
Si da, as vrea sa pot ghida copiii si mai tarziu tinerii sa-si lase imaginile din minte sa razbeasca prin lentilele opace.
Si ce se intampla daca iti urmezi intuitia?
Pai probabil ca ar fi ca si cum ai face ski nautic, remorcat se cea mai rapida barca posibila, in loc sa inoti din greu prin marea care te trage spre inertie. Senzatia mea este ca intuitia in actiune este ca si cum ai sari peste etape, ai trai doar acele experiente care conteaza, te-ai afla intr-un traseu cumva deasupra lumii grosiere.

Cum se dezvolta intutia?
Fiind spontan. Fiind inopinant. Impredictibil. Neasteptat. Sarind din matricea in care te-ai invatat sa fii. A te lua chiar pe tine prin suprindere. A te provoca sa fii.

Si a avea intuitie nu neaga a avea ratiune. Dar balanta este daca nu egala, cel putin in favoarea intuitiei. Caci ratiunea ar fi folosita pentru a te misca in lumea grosiera, si a respecta ce este de respectat, pentru a-ti ingriji corpul fizic si a trece dintr-un cadru in altul. Pe cand intuititia este accesul la felul de a face lucrurile usor si fara consum de energie. Ci dimpotriva. Daca ratiunea este o “reactie chimica” consumatoare de energie, Intuitia este o “reactie chimica” care genereaza energie. Caci ea – intuitia- lucreaza dupa alte principii. Poate ca In primul rand nu lucreaza cu materie.
Daca ratiunea este generarea de operatii logice in serie, intuitia este un proces creativ, haotic, o expansiunea necontrolata de om ci de univers, de energie.

Mi se pare un super fenomen acela de a experimenta intuitia. Si mi se pare ca este cea mai tare experiEnta a face ceea ce intuitia iti releva.
Este o usurare si o liniste sublime, sa lasi energia sa te calauzeasca, sa fie in fata ta deschisa calea. Sa faci ce ai de facut, sa ajungi unde ai de ajuns, sa inveti ce ai de invatat. Si daca ai facut-o o data ai s-o faci si a doua oara, caci a te interfera in derularea energiei o sa ti se para ca este de nici un folos. Ai sa percepi ca rolul tau nu este sa “cuceresti natura” ci sa te lasi in voia ei, sa fii una cu natura.
A-ti simti intuitia este un sentiment egal cu a fi parte din natura care te inconjoara, a fi o roata mica la mecansimul universului, un fir mic de praf din furtuna de nisip care se misca dupa propriul ei rost, spre a cladi dunele.

Ce poti face cu intuitie?
Poti sa gasesti solutii cand ele sunt asteptate; poti sa dai raspunsuri cand ele sunt cerute; poti sa alegi daca te implici sau nu intr-un moment; poti sa sti daca ceea ce faci este sau nu important pentru tine; poti sa deschizi cu adevarat ochii sa vezi cine esti, de ce si pentru ce. Si toate acestea la fel de usor ca si cum ai respira.

Ana

***

Recommend this article...

Average user rating